Descriere
Pânza drapelului Regimentului 9 Infanterie este din mătase tricoloră, de formă dreptunghiulară, cu două feţe identice. Are culorile dispuse vertical, albastru lângă hampă, galben la mijloc și roșul liber. În centrul drapelului, pe culoarea galben, este stema ţării, model 1921, ilustrând făurirea statului naţional român. Pe culoarea albastră este brodată inscripţia "Dobrogea/Mărășești", iar pe culoarea roșie "Smârdan"; în colţuri este cifra regelui Ferdinand. Hampa este vopsită negru, terminată în vârf cu o acvilă din bronz, așzată pe un cartel cu inscripţia pe av. "Onoare şi Patrie"; iar pe rv. Regimentul 9 infanterie". Pe brăţara metalică a hampei este gravat numele Regimentului 9 infanterie. Pe hampa drapelului sunt prinse cravata și decoraţiile primite de Regimentul 9 infanterie: medalia "Avântul Ţării", "Crucea comemorativă a războiului 1916- 1918", "Medalia jubiliară a războiului de independenţă", Ordinul "Steaua României"- cu spade.